Alexandru Lăpușan - TEDxUniversitateaPolitehnicaBucurești 2020

Absolvent al Universității Politehnica din București, Alexandru Lăpușan este CEO și co-fondator Zitec, o companie cu 7 milioane EUR cifră de afaceri în 2019 și unul dintre principalii furnizori de soluții de afaceri, servicii digitale și produse tehnologice personalizate din România.


La 16 ani de când a pus bazele companiei, Alex conduce o echipă de peste 160 de specialiști în dezvoltare software și marketing digital aflați în cele două birouri din țară – București și Brașov.

A fost numit vicepreședinte al Asociației Patronale a Industriei de Software și Servicii (ANIS), una dintre cele mai importante autorități în domeniu pe plan local, cu peste 100 de companii membre din rândul celor mai importanți jucători din industria IT din România. În cadrul ANIS, Alex Lăpușan contribuie la dezvoltarea industriei IT pe piaţa locală și ajută firmele românești să se prezinte mai bine în afara ţării.

În 2019, a fost desemnat CEO of the Year Award în cadrul Romanian Business Services Forum & Awards, distincție acordată în semn de recunoaștere a performanţei obținute de Alex Lăpușan și de Zitec, aleasă Compania Anului la Gala ANIS 2020.

„Ideas are a dime a dozen. Execution is what matters.”

COPYRIGHT © 2016. TEDX UNIVERSITATEA POLITEHNICA BUCURESTI

ACEST EVENIMENT TEDX ORGANIZAT INDEPENDENT ESTE OPERAT SUB LICENȚĂ TED.